top of page

Oamenii au folosit bărcile din timpuri imemoriale. Fără a conta apele pe care au trebuit a călători, barca a fost un element esențial, ce a contribuit la dezvoltarea neamului omenesc și care a format (și încă mai formează) coloana vertebrală a numeroase civilizații.

,,Povestiri cu trei bărci” deapănă întâmplări cu trei dintre ele. Trei, nu ca număr ci ca model, soi, fel de barcă, din coastele cărora au apărut ulterior numeroase altele, încropite după chipul și asemănarea lor. Scrierea este o împletire de fapte scornite, dar adevărate, ce sunt ușor de citit pentru oricine. A fost creată mai mult pentru cei mici și mijlocii, dar nici celor mari, ce nu și-au pierdut copilăria, nu le-ar displace. Scopul pentru care a fost pusă pe hârtie, este acela de a ispiti, a cunoaște mai îndeaproape, de a stârni pofta de aventură, sau, pentru cei curajoși, chiar de a construi. Nu, nu vorbim de lucruri meșteșugărești aici. Acelea sunt cuprinse în altă scriere. Vom iscodi cu ochii minții pe meșterii din vechime. Vom călători cu ei, vom trăi cu ei, vom vedea cum o duceau, toate acestea fiind cuprinse în trei povestiri mai lungi, cu iz de snoavă. Ne vom perinda cu caiacul prin întinderi de ghețuri și vom vâna foci. Ba ne vom și îndrăgosti. Ne vom plimba cu canoea pe fluvii ce curg prin păduri netulburate. Vom naviga cu pânze pe mări cristaline, ce leagă insule de smarald. Un sâmburel de adevăr ici – colo, tot vom găsi, căci povestirile sunt inspirate din viața adevărată și până și anumite vorbe ale lor ne îndreaptă cu gândul spre meleaguri cunoscute. Să ne bucurăm așadar, și să pășim în lumea lui ,,A fost odată”. A fost odată pe ape...

Click pentru download aici.

bottom of page