Mk.II
Este o continuare firească a primei bărci, progenitura ei, dacă doriți. A moștenit cam jumătate din același stil constructiv, cealaltă jumătate provenind din tradiția clasică și din faptul că am beneficiat de unelte mai bune.
Mk.II s-a născut în bucătărie de data asta. Acoperișul nu mai era disponibil și în plus mai și ploua la vremea cu pricina, iar garajul era și el luat. Unde alt undeva poți construi un caiac dacă nu în bucătărie ? Să uităm de procesul complex de a-l extrage de acolo și de a-l coborî pe sfoară în stradă, sub privirile uimite ale vecinilor.
Mă mutam des în zilele acelea, dar nu mă puteam opri din construit. Sămânța sădită cu mult timp în urmă fusese udată din belșug și începuse să încolțească.
Mk.II nu a fost un nume prea inspirat. A fost mai degrabă un mod de cunoaste barca până la a-i găsi un nume mai acătării, nume pe care nu l-am găsit niciodată. Mk.II a rămas pe vecie.
Caiacul a moștenit același mod de a face puntea precum Acul de Busolă. Am folosit paleți pentru copastii, traverse și prelungirile copastiilor. Toate acestea au fost înădite cu șuruburi, rezultând din nou într-o punte nu tocmai dreaptă. Restul structurii a fost mai clasică, folosind frasin din care am îndoit coastele la abur.
Am folosit paleții doarece încă nu posedam chiar uneltele pe care le doream și nu puteam despica scândurile pe lungime. Scândurile de palet erau deja tăiate cum doream. Coastele le-am cumpărat din magazine, acele rigle lungi de 1m, folosite la structuri ușoare sau pentru colțurile pereților.
A urmat pânza. Am îmbrăcat barca în nylon balistic. Într-un final l-am găsit mai ieftin și a venit din Germania. Comparativ cu bumbacul, a fost mai dificil de lucrat cu el, materialul fiind mai sensibil la variațiile de temperatură. Tăierea fâșiilor trebuincioase s-a dovedit a fi un coșmar, deoarece se tot destrămau.
Am aflat mai târziu cum se folosește o unealtă special pentru tăiat nylon-ul. Am etanșat învelișul cu un lac polieuretanic, nu din cel A+B, dar ceva de calitate nautică, o alternativă mai ieftină a Coelan-ului German. Nu mi-a plăcut niciodată cu adevărat ce a rezultat. Aspectul a fost drăguț, primal, cum trebuie unui caiac, parcă din răstimpuri, dar la atingere dădea acea senzație de plastic, pe care bumbacul nu o generează. Pe deasupra mai și scârțâia ca o mușama dacă era frecat cu degetele.
Altminteri, Mk.II, arăta grozav. Pânza devenea translucidă când era udă și datorită alinierii defectoase a punții, avea un aer primitiv, ce caiacele moderne nu le au. Mi-a plăcut asta.
Pe apă s-a dovedit a fi o creatură blajină, o barcă pentru începători în adevăratul sens al cuvântului. A inițiat mai multă lume în ale caiacului, decât oricare altă barcă ce am construit. Se putea rostogoli mai ușor decât Ac de Busolă, ceea ce făcea din ea și o barcă bună pentru a învăța rostogolirile.
Eu însumi nu am folosit-o prea mult, fiind mai mult o barcă de împrumut pentru prieteni, cărora le-am și donat-o până la urmă.
Mk.II va rămâne întipărit în mintea mea ca și caiacul din bucătărie sau ciorba de caiac. Nu știu pe unde se află în prezent, de când l-am dat, dar înțelegerea era ca barca să circule și să astâmpere nevoia celui ce are nevoie de un caiac. Sper să mai plutească pe undeva, îndeplinindu-și scopul...
